Ne-am gândit să marcăm sosirea primăverii cu câteva gânduri însorite, ușoare, numai bune pentru un nou start urban, în ton cu schimbarea anotimpului.

Ce-ar fi să privim orașul ca pe un ecosistem adaptabil la tot ce este nou, și nu ca pe un vârtej de task-uri și drumuri sau ca pe un uriaș mecanism de ceas care poate ceda oricând?

Semne de prietenie în zile aglomerate

Ce-ar fi să fim noi înșine mai prietenoși cu orașul, decât să așteptăm mereu din partea lui semne de prietenie?

Spre exemplu, putem să îl înțelegem într-o zi de luni, care se nimerește cu începutul școlii după o vacanță și cu o ploaie torențială sau cu o ninsoare abundentă. În acea zi putem să facem un gest pentru oraș, care se va dovedi mai repede decât ne-am aștepta cea mai bună decizie pe care o putem lua: să ne lăsăm mașina în parcare și să chemăm un taxi.

Sau putem să ne alegem o zi din săptămână în care să îl scutim de aglomerația de la 9 dimineața și de la 6 seara, lăsând pur și simplu mașina acasă. Cu siguranță va fi o zi mai dinamică, mai fluidă și mai eficientă.

Tot așa, de fiecare dată când avem o întâlnire în afara biroului, putem lăsa mașina în parcare. Un drum cu un taxi te va ajuta să rămâi concentrat la scopul acelei întâlniri și să îți conservi energia pentru restul zilei.

Răsplata unui weekend fără griji

După o săptămână în care l-am ajutat pe cât posibil, iar el și-a arătat recunoștința printr-un trafic mai lejer, prin claxoane mai puține și prin semafoare roșii care au durat mai puțin, atât orașul, cât și noi, merităm să ne răsplătim reciproc: înveselind atmosfera de weekend prin ieșiri relaxate, în cadrul cărora să ne încărcăm bateriile cu optimism.

Nu rata niciun prilej de distracție și destindere! Astfel, îți va fi mai ușor să te adaptezi pulsului alert al următoarei săptămâni. Fie că te întâlnești cu prietenii la o vorbă și o bere, fie că mergi la o cină specială la restaurant sau la un film târziu, eliberează-te din start de grija mașinii personale!

Bucură-te de libertatea și lejeritatea pe care ți le oferă tehnologia în era digitală! Cu un simplu click pe telefonul mobil, poți chema un taxi la orice oră, care să te ducă rapid oriunde și să te aducă în siguranță acasă.

Un oraș mai respirabil și priviri mai senine

Toate aceste gesturi simple vor degreva plămânii orașului, iar ție îți vor însenina fruntea, pentru că îți vei da seama te-au ajutat să ai economisit timp și energie, câștigând confort și mobilitate.

Îți urăm la mulți ani de Mărțișor și cât mai multe zile #caperoate!