Primăvara s-a instalat în sfârșit, așa că e timpul ca și mașina ta să se dezmorțească pentru zilele îndelung așteptate. Îţi recomandăm în acest articol câteva trucuri care să te ajute în pregătirea maşinii pentru sezonul cald.

1. Verifică bateria

Pe timpul iernii, bateria este mai solicitată şi se poate descărca rapid în urma frigului, de aceea este indicat să îi verifici parametrii şi starea de funcţionare. Dacă s-a întâmplat o singură dată să cedeze, este în regulă, dar dacă după o încărcare a capitulat din nou în câteva zile, e semn că trebuie schimbată.

2. Asigură-te că sistemul electric nu a fost afectat de frig și umezeală

Din cauza aerului foarte rece şi a umezelii ridicate timp de câteva luni constant, contactele electrice se pot oxida, rezultând posibile probleme la aprinderea farurilor sau a luminilor din habitaclul maşinii. La fel, MP3 player-ul sau alte contacte de la bord pot fi afectate peste iarnă.

3. Schimbă cauciucurile de iarnă

E timpul să treci la cauciucurile de vară. Nu amâna foarte mult schimbul de anvelope, deoarece la temperaturi foarte ridicate, cele de iarnă se pot deteriora semnificativ, iar anul viitor vor fi practic inutile.  În plus, nu uita că anvelopele de iarnă măresc distanța de frânare și au un cuvânt de spus și în consumul mașinii. Nu uita să verifici şi geometria roților, pentru o rulare impecabilă.

4. Schimbă ștergătoarele

În cele mai multe cazuri, ștergătoarele își pierd din eficiență în urma sezonului rece, pe fondul frigului și al umezelii crescute. Dacă nu se rup, cel mai probabil se crapă sau nu mai sunt elastice.

5. Verifică aerul condiţionat

Zilele foarte calde nu vor întârzia prea mult, așa că e bine să te prindă pregătit și să te poţi baza pe aerul condiţionat. Verifică buna funcţionare a acestuia, precum şi nivelul de freon şi sistemul de climatizare al maşinii.

6. Suplimentează lichidele

Verifică nivelul lichidului de răcire (celebrul antigel, care vara are rolul de a răci motorul), al lichidului de frână, nivelul uleiului de motor şi de la cutia de viteze. Asigură-te că ai suficient lichid pentru spălarea parbrizului și că ai în rezervor varianta de vară a acestuia.

7. Acoperă zgârieturile

Pe timpul iernii, e posibil să apară zgârieturi pe caroseria maşinii, de la sarea împrăştiată de drumari. De aceea este recomandat să lustruieşti caroseria cu o ceară specială sau cu creioane dedicate, pentru a masca micile imperfecţiuni.

8. Scapă de obiectele în plus

Acum nu mai ai nevoie să ţii în portbagaj lopăţica, mătura, făraşul sau racleta pentru gheaţă. E timpul să faci loc pentru accesoriile primăvăratice, utile în escapadele în afara orașului – cort, mingea de volei, paletele de badminton.

9. Fă o revizie rapidă

Dacă ai drumuri lungi de făcut, este recomandat să faci o revizie rapidă a maşinii, la un mecanic specialist. O diagnoză rapidă poate scoate la iveală defecte ascunse ale maşinii, de natură electrică sau mecanică.

10. Fă o curățenie temeinică

Evită să impregnezi interiorul mașinii cu substanțele toxice din comerț și apelează la ingrediente naturale de curățare, care vor împrospăta aerul din mașină. Pentru petele de pe tapiserie amestecă bicarbonat de sodiu cu otet până când obtii o pastă, care are nevoie de doar 5 minute pentru a acționa. Volanul, schimbătorul de viteze, torpedoul, interiorul usilor pot fi curățate și dezinfectate cu zeamă de lămâie.

Odată ce ai bifat toate acestea, bucură-te de o primăvară #caperoate!