După un altfel de tur al Bucureștiului și un city-break activ în Cluj, următoarea destinație pe lista noastră de recomandări este Râmnicu Vâlcea, un alt oraș unde mai poți descoperi valoroase colțuri de istorie.

Fie ca ai nevoie doar de liniște și aer curat, fie vrei să descoperi și o altă parte a României autentice, Râmnicu Vâlcea este locația ideală pentru tine.

Primul ”Wow!” îl vei spune când vei vedea priveliștea munților Făgăraș și Parâng, care flanchează zona de nord, și a râului Olt, care mărginește vestul orașului. După ce admiri linia orizontului, poți începe un traseu #caperoate, de nota 10. Iată propunerile noastre:

Parcul Zăvoi

Colindă aleile Parcului Zavoi, unul dintre cele mai vechi parcuri din țară, cu o istorie de 170 de ani, unde în 1848 a fost intonat pentru prima oară “Deșteaptă-te, române!” de către corul condus chiar de Anton Pann, compozitorul cântecului ce avea să devină, în urma Revoluției din 1989, imnul național al României. Simbolul parcului este un grup statuar remarcabil denumit Renașterea/Descătușarea României, realizat de sculptorul Constantin Gh. Mihăilescu.

Casa Memorială a lui Anton Pann

Ieși din parc prin strada Știrbei Vodă și la dreapta vei descoperi Casa Memorială a lui Anton Pann, poet și compozitor român, descris de Mihai Eminescu în Epigonii ca fiind „finul Pepelei, cel isteț ca un proverb”. În clădirea muzeului, construită la jumătatea secolului al 18-lea și declarată monument istoric, sunt prezentate piese de mobilier, obiecte decorative, portrete ale unor personalități din epocă. De asemenea, sunt păstrate aici lucrări muzicale, poezii și povestiri ale lui Anton Pann, care evocă activitatea culturală din anii 1830 – 1850.

Muzeul de Artă

După ce te delectezi cu mărturiile de valoare din activitatea literară și tipografică a lui Anton Pann, ia-o pe strada Carol I spre nord și oprește-te la Muzeul de Artă. Acest muzeu datează de la jumătatea secolului XX și a fost construit în stil neoromânesc, cu elemente  romanice, gotice si renascentiste.

Muzeul se mândrește cu o expoziţie permanentă cu lucrări de pictură şi de sculptură românească foarte valoroase, semnate de nume mari – Grigorescu, Tonitza, Pallady, Țuculescu, Ressu, Storck, Petraşcu, Vermont etc. – dar și o colecţie de lucrări de grafică, desene şi acuarele, expusă temporar. În fiecare an, aici sunt organizate expoziții de pictură şi sculptură contemporană, iar în timpul verii, artiștii plastici locali își expun lucrările în curtea interioară care amintește de vilele italiene.

Muzeul de Istorie

Foarte aproape de Muzeul de Artă este Muzeul de Istorie. Ajungi acolo prin strada Constantin Brâncoveanu. Merită vizitat, dacă vrei să descoperi colecții din vremea paleolitică, perioada romană și cea de afirmare a statului feudal Țara Românească. Vei găsi aici mărturii ale vieții Evului Mediu vâlcean, ale contribuției localnicilor la revoluțiile din 1821 și 1848, la Războiul de Independență din 1877, dar și obiecte precum manuale de școală sau portrete ale vâlcenilor celebri: Anton Pann, Petrache Poenaru, Dimitrie Drăghicescu, Gib. I. Mihăescu, Cecilia Cuţescu-Stork.

Parcul Mircea cel Bătrân

Încheie turul de forță cu o plimbare în parcul Mircea cel Bătrân. Este mai mic decât Parcul Zăvoi, dar la fel de impunător în ceea ce privește aerul istoric. Se spune că zidurile care îl înconjoară sunt ruinele cetăţii domneşti a lui Mircea cel Bătrân, motiv pentru care intrarea principală este marcată de statuia domnitorului.

Deși nu este un oraș mare, Râmnicu Vâlcea și-a păstrat autenticitatea de-a lungul istoriei. Un city-break aici este mai mult decat ofertant, deoarece orașul este un bun punct de plecare pentru alte locuri din împrejurimi, precum Salina Ocnele Mari, stațiunile balneo-climaterice Călimănești, Căciulata, Horezu, Parcul Național Buila-Vânturarița sau Parcul Național Cozia.

Alături de Star Taxi îți va fi mai ușor să te deplasezi prin oraș și să bifezi tot ce ți-ai propus. Descoperă punctele de interes prin aplicație și spune start călătoriei!